Blog

Mult a fost, puțin a mai rămas… o singură lună ne desparte de mult râvnita LIBERTATE. Poate pentru unii libertatea va reprezenta începutul unei noi etape, a nivelului următor de rezident, pentru alții va fi un șut în fund pentru un mare pas înainte, dar sunt sigură că pentru toți va fi o mare ușurare indiferent de rezultat.

Toți ne-am suprasolicitat cu sau fără ajutorul pilulelor minune, am întrecut toate limitele posibile și am apelat la toate vrăjile pe care le știam(sau le-am învățat între timp) pentru a asimila cât mai multe informații.

În timpul pe care îl mai avem la dispoziție aș vrea să vă prezint REȚETA FERICIRII :
Rp:/
☻ Lipsa somnului este cel mai mare dușman al asimilării informațiilor; dacă vrei să nu înveți degeaba, odihnește-te corect!
☻ Alimentația sănătoasă este mai importantă decât crezi. Alimentele minune îți pot schimba starea de spirit și pot ridica suficient de mult nivelul serotoninei pentru a termina și cele mai imposibile și interminabile grile
☻ Sportul, alergatul, plimbatul în aer liber(sau mersul la cumpărături, pe jos, prin ploaie), în natură, în mai puține cuvinte : MIȘCAREA, poate fi elementul cheie al acestei ecuații
☻ Micile plăceri ale vieții nu trebuie ignorate sau uitate; o oră de relaxare te poate scuti de alte 5 ore în care mintea ta vizionează un film de groaza în slow motion
☻ Hobby-uri. Nu renunța la ele, pot fi singura fărâmă de speranță pentru a-ți păstra sănătatea mentală intactă
☻ Organizează-ți timpul, setează un target zilnic și încearcă să îl atingi(să fie totuși omenește realizabil)
☻ Nu îți pierde speranța și încrederea în tine; e cea mai mare greșeală și cel mai mare pas spre o depresie garantată de care nu ai nevoie
DS: vizual/ auditiv, la nevoie(a nu se utiliza mai mult decât data înscrisă pe ambalaj)

Rețeta este dedicată tuturor celor care au nevoie de o motivație, o alinare, un gând bun sau o încurajare. Toți am trecut prin momente dificile, am făcut multe sacrificii ca să ajungem aici, am renunțat la distracții, ieșiri cu prietenii sau la timpul petrecut cu familia, am dat tot ce am avut mai bun, am plâns… ne-am stresat, am fost la un pas de depresie sau poate chiar o îmbrățisăm în momentul de față; rezultatul final este cel care contează cu adevărat, iar acesta nu va fi doar cel din 21 noiembrie, va fi cel în care ne vom așeza pe o bancă, vom privi răsăritul sau apusul și vom contempla asupra vieții noastre; ne vom aminti prin câte am trecut ca să obținem O FĂRÂMĂ DE ÎNCREDERE AMESTECATĂ CU UN GRAM DE NOROC ȘI CU MUNCĂ ASIDUĂ ȘI INFINITĂ.

Această scrisoare vreau să fie motivația și gura de aer de care toți avem mare nevoie. Totul se întâmplă cu un motiv, iar finalul poveștii noastre individuale poate fi scris doar de noi; nimeni nu deține condeiul și pergamentul efemerei noastre existențe. Vă doresc tuturor putere, odihnă, concentrare maximă pentru ca în final toți să atingem apogeul încrederii în sine și în forțele proprii.

Cu mult drag, un simplu om care trece prin aceleași stări ca și voi la superlativ!

Acum că aţi trecut de marele monstru numit ADMITERE, aţi devenit oficial studenţi(Vă doresc o studenţie cât mai încărcată de momente de neuitat, de plimbări interminabile între sediile facultăţii, zeci de ore petrecute cu cărţile în braţe alături de companionii fideli şi cât mai multe ore de somn) și trebuie să cunoaşteţi câteva lucruri de bază.

1. Sediul groazei (clădirile ascund în mare aceleași amfiteatre uriașe, în cadrul cărora vor pluti emoția, teama, nesiguranța și multe alte trăiri specifice acestei minunate etape- STUDENȚIA). Deja aţi avut parte de mirifica vizită de curtoazie în cadrul clădirilor faculăţii- Medicină 1(Piaţa Eftimie Murgu Nr.2; lângă Prefectură) şi Medicină 2(Splaiul Tudor Vladimirescu Nr.14; sediul din Maria, pe lângă Catedrala Ortodoxă), unde vă veţi desfăşura activitatea de acum înainte. Pentru că probabil veţi avea cursuri la ambele sedii în aceeaşi zi, vă sugerez să luaţi tramvaiul 1 sau 2 din faţa Prefecturii sau din Piața Maria pentru a ajunge în timp util la destinaţie. De asemenea veţi putea beneficia de transportul gratuit în Timişoara pe parsursul studenţiei utilizând Cardul Omnipass.
2. După cum aţi fost deja instruiţi, veţi avea nevoie de anumite „accesorii” pentru a vă integra perfect în această facultate. Pe lângă nelipsitul halat alb, pe care îl veţi PURTA ÎNTOTDEAUNA ÎN CADRUL LUCRĂRILOR PRACTICE(lp-uri pe scurt), veţi avea nevoie în primul an de mănuşi, măşti, trusă de disecţie care trebuie să conţină o pensă anatomică şi bisturiu(cu capăt fix sau lame de unică folosinţă, după preferinţă). Înafară de halat, care va fi indispensabil vieţii voastre medicale, restul „accesoriilor” le veţi folosi doar la Anatomie. Având în vedere contextul pandemic în care ne aflăm, accesoriile s-au multiplicat puțin: masca(de care am amintit mai sus va deveni obligatorie), posibil viziera(pentru cei de la medicină dentară mai ales) se adaugă pe lista de costuri suplimentare.
3. Sistemul de notare din cadrul facultaţii este puţin diferit faţă de cel liceal. Fiecare materie este compusă din 2 părţi- partea scrisă→ cursul(care în general are o pondere de 50% la nota finală) şi partea practică→lp-urile(căreia îi sunt alocate 30-40% din nota finală). O materie se consideră promovată dacă studetnul obţine nota 5 atât la partea scrisă, cât şi la cea practică. Numărul de credite alocate unui an universitar este 60 din care sunt necesare 50 pentru a trece în anul următor. Fiecărei materii în parte îi sunt alocate un anumit număr de credite. Nu trebuie să vă sperie această nouţiune nouă. Singurul lucru pe care trebuie să îl faceţi este să luaţi nota de trecere la toate examenele şi puteţi sta liniştiţi(ştiu că e uşor de zis dar greu de făcut). Încă un sfat: Nu intraţi în panică dacă aţi picat un examen; în cadrul unui an universitar aveţi dreptul la 3 prezentări(în sesiune, restanţă şi reexaminare) la aceaşi materie.
4. În ceea ce priveşte orarul, o să încerc să vă familiarizez puţin cu materiile pe care le veţi studia în acest an universitar(pot să difere puțin în funcție de centrul universitar în care studiați)

• Medicină 1:
  ☻ Anatomia– o materie de an, pe care o veţi studia de fapt 3 semestre(pe parcursul anului 1 şi primul semestru din anul 2). Sala de curs se află la etajul 4 sau în amfiteatrul de Histologie de la etajul 2, iar sălile de lucrări practice la etajul 1(Juvara, T. Ionescu, Muzeu) sau parter(Rainer). Aşa cum vă aşteptaţi veţi studia corpul uman, fiecare structură a acestuia: oase, muşchi, organe, vase de sânge şi nervi, ţesuturi, etc. Pe la jumătatea semestului 1 veţi face cunoştiinţă cu vestitul material didactic de la această materie-cadavrul, pe care îl veţi diseca pentru a aprofunda această disciplină. Când o să păşiţi în laboratorul de anatomie vă va întâmpina parfumul specific-formolul(din experienţă vă spun că nu e chiar atât de groaznic. Este un miros puternic, uneori o să vă dea lacrimile de emoţie şi extaz, dar o să supravieţuiţi). Pentru a vă proteja simţurile puteţi folosi o mască. Cărţile din care veţi studia vă vor fi recomandate de profesori şi îndrumătorul de lucrări practice(Noi am utilizat Anatomia omului- Aparatul locomotor de Victor Papilian; sau pentru cunoscători și pasionați-PAPILIANUL)Pot să vă recomand doar un atlas pentru a înţelege mai bine structurile corpului- Atlas de Anatomie a Omului de Frank H. Netter(acesta e cel mai utilizat, dar sunt multe altele foarte bune).
  ☻ Biochimia– este de asemenea o materie de an care se întinde pe 3 semestre. Sala de curs de află la subsol, alături de sălile de lucrări practice(dacă îmi amintesc eu bine, având în vedere că au trecut câțiva ani de când nu am mai pășit în sălile respective, sălile de lucrări practice sunt și la etajul 1, lângă bibliotecă). În cadrul acestei materii veţi învăţa să înţelegeţi corpul din punct de vedere biochimic(nu scăpaţi încă de chimie, dar va fi mai plăcută decât cea din liceu) veţi învăţa să lucraţi cu aparatura specifică, veţi face experimente→ NU VĂ UITAŢI HALATUL.
  ☻ Limbile străine– opţiunile sunt : engleză, franceză şi germană. Această materie se face timp de 2 ani, sălile de curs fiind la etajul 3.
  ☻ Educaţie fizică– Dacă până acum eraţi obişnuiţi să faceţi „Sport” la comun, fete şi băieţi, lucrurile se schimbă la facultate. Ca şi echipament obligatoriu veţi avea nevoie de adidaşi de schimb şi o ţinută sportivă. Facilităţile de care dispune această materie sunt: teren de fotbal, volei, pistă de alergat, săli de fitness dotate cu aparate specifice + vestiar. Această materie se face tot 2 ani. (poate o să vi se pară ciudat să faceţi sport la facultate, dar sincer, sportul ajută mult… vă spune o persoană sedentară căreia îi lipseşte ora de sport).

• Medicină 2 :
  ☻ Fiziologia– Este o materie pe care eu am făcut-o în primul semestru din anul I, în cadrul căreia veţi învăţa elemente de fiziologie generală, fiziologia sângelui şi a aparatului digestiv. Sălile de curs sunt: Amfiteatrul A1,A2(depinde de seria în care sunteţi) de la parter. Lp-urile vor fi făcute la etajul 2 în cele 5 săli de lucrări practice. Pe lângă nelipsitul halat, va trebui să printaţi protocolul care va servi ca material didactic în cadrul examenului practic din sesiune.
  ☻ Informatică şi Biostatistică Medicală(IBM)- Era pe vremea mea era o materie unică, care se făcea doar un semestru, în cadrul căreia, aşa cum îi spune şi numele, veţi uitiliza programele Excel din pachetul Microsoft sau Epi Info. Cursurile se vor desfăşura în Amfiteatrul A2 iar laboratoarele la etajul 2 (dacă aveţi din întamplare prieteni la Politehnică care vă vor impresiona cu materiile lor pline de abrevieri greu de înteles, îi puteţi impresiona folosind abrevierea acestei materii când le povestiţi despre începuturile studenţiei). Acum s-a despărţit în 2: Informatică şi Biostatistică şi se face în 2 semestre. Dacă aveaţi dubii şi oscilaţi între medicină şi informatică, acum le puteţi face pe amândouă în cadrul facultăţii de medicină(informatică e puţin impropriu spus, pentru că este mai mult echivalentul TIC-ului din Liceu).
  ☻ Biologie celulară şi moleculară(pe scurt BIOCEL)- O materie de semestru în cadrul căreia veţi învăţa celulele dar şi componentele acestora. Cursul se desfăşoară în Amfiteatrul A3, iar laboratoarele la etajul 1, unde studenţii vor utiliza microscoape pentru a privi îndeaproape componentele celulei. În cadrul lucrărilor practice veţi avea nevoie de creioane colorate pentru a desena celulele pe care le vedeţi la microscop(nu vă faceţi griji. Nimeni nu vă punctează talentul artistic; aceste desene au ca scop lejeritatea aprofundării acestor forme celulare).
  ☻ Biofizică– O altă materie care cuprinde doar un semestru, care combină biologia şi fenomenele fizice care stau la baza numeroaselor procese biologice. Cursul se desfăşoară în Amfiteatrul A2, iar laboratorul la etajul 1, lângă laboratoarele de Biologie celulară. În cadrul acestei lucrări practice veţi învăţa să lucraţi cu diverse aparate.
  ☻ Psihologie şi ştiinţele comportamentului– O materie care se desfăşoară în cadrul unui semestru. Cursul se desfăşoară în Amfiteatrul A1. Pe vremea mea, aveam un caiet de stagiu plin de teste de personalitate pentru a ne putea cunoaște mai bine(autocunoașterea e cea mai bună metodă de a evolua; pe mine m-au ajutat chestionarele să îmi recunosc, accept sau cizelez defectele)
  ☻ Comunicare şi aptitudini profesionale

Am acoperit informațiile administrative de care cred că veți avea nevoie în primul an. Pe lângă viața academică de student, vă recomand și o viață personală activă, presărată cu ieșiri cu colegii, ședințe de învățat alături de colegi, interacțiuni cu persoane noi care vă vor modela caracterul, petreceri organizate sau nu de facultate(recomand balul bobocilor) și să încheiem într-o notă academică: MERSUL EXCESIV LA CONFERINȚE ȘI CONGRESE(chiar dacă aveți impresia că nu înțelegeți nimic(uneori chiar așa e) vă familiarizați cu atmosfera, cunoașteți oameni noi, puteți nota ce vă fascinează și să recitiți peste ani când veți acumula cunoștințe nebănuite, și aveți ocazia să vedeți și altă latură a domeniului, nu doar cea rigidă și formală din cadrul anumitor cursuri).

Sper că v-am furnizat doar informaţii utile. Dacă aveţi întrebări legate de acest subiect, sau orice subiect care are legătură cu Medicina, nu ezitaţi să mă contactaţi.

Ultima sesiune din studenție a trecut(online fiind, emoțiile au fost duble- rugăciunile se îndreptau și spre Sfânta conexiune la internet- Poveste amuzantă: la 30 minute după ultimul examen internetul meu a decedat), făcând loc primului monstru pe care a trebuit să îl înfrunt- LICENȚA(tot online a fost și aceasta, dar emoțiile tot au existat). Emoțiile mi-au dereglat complet ritmul sinusal, dar totul s-a terminat cu bine.

Am bifat 2 din 3, dar ce facem până la rezidențiat ? Ne relaxăm sau nu ? Trebuie să recunosc că am fost puțin în dubii dacă sunt dispusă să sarcrific o săptămână de învățat și să mă relaxez, ca mai apoi să revin cu forțe proaspete, sau să visez în continuare la o vacanță și să mă stresez că nu sunt suficient de relaxată și nu mă pot concentra la capacitate maximă.

Având în vedere titlul clișeic, vă dați seama că am optat pentru o mică pauză. Dar nu a fost o deconectare totală, având în vedere că am luat și o carte cu mine- cea de chirurgie să fiu mai precisă. Cărticica mea a vizitat marea(bine, nu a părăsit hotelul, doar FLASHCARD-urile au făcut-o) iar mai apoi a poposit puțin pe un leagăn dintr-o zonă montană. Pot spune că am plimbat și cartea, nu doar eu am schimbat aerul și cadrul prielnic studiului.

Lupta contra cronometru a început de mult, stresul se accentuează pe zi ce trece și „încurajările” colegilor care au trecut a 5-a oară prin materie nu sunt de mare ajutor. Pentru că toți suntem în aceeași barcă, nu ar fi bine să ne sabotăm unii pe alții, dar trebuie să recunoaștem că nu suntem roboți; avem nevoie de pauze, E ABSOLUT NORMAL SĂ AVEM ȘI ZILE PROASTE, să nu ne putem concentra deloc, sau să scanăm o pagină zeci de zile. Adevărata luptă se dă de fapt între MINE de ieri și MINE de azi, între capacitatea pe care o am EU(fiecare dintre noi) să rețin anumite infromații și perseverența cu care utilizez informațiile în avantajul meu; doar NOI(noi=eu în exemplele următoare) decidem ritmul cu care aprofundăm materia și o sedimentăm. Nu contează cum și ce fac ceilați. Doar NOI ne cunoaștem suficient de bine încât să știm ce limite putem încălca și unde se oprește zona noastră de confort.

Ce vreau de fapt să subliniez este faptul că : PAUZELE SUNT FIREȘTI, UNEORI POT FI OAZA DE CARE AVEM NEVOIE PENTRU A REVENI CU FORȚE PROASPETE ȘI A LUPTA MAI DEPARTE CU MARELE MONSTRU AL ACESTUI AN- REZIDENȚIATUL.

6 ani lungi de facultate, 12 sesiuni pline de emoții si examene pe care nu le voi putea uita prea curând și un infinit de noi aventuri care își deschid orizontul începând de acum.

Sunt în stadiul de negare de când am dat licența…. Nu pot să concep că studenția mea s-a terminat… nu pot să cred că am ținut în mână certificatul de absolvire și că mi-am atins unul din obiective- AM DEVENIT OFICIAL MEDIC.

Ieri a avut loc festivitatea de absolvire; un eveniment sublim, plin de pură emoție și lacrimi de fericire. Să vă povestesc pe scurt acest episode magic:
Adăugăm 450 absolvenți îmbrăcați impecabil, îmbrățișați de călduroasa robă sub lumina aridă a reflectoarelor naturale(razele soarelui ne-au însoțit și luminat calea în ciuda faptului că era trecut de ora 19)
Înmulțim cu rude, prieteni, animale de companie( cred că au fost peste 3.000 oameni care mai de care mai emoționați)
Și asezonăm cu 3 ore de emoție pură… 3 ore în care am trecut de la amuzament (reprezentat de fotografiile special alese pentru acest moment de fiecare grupă în parte) la solemnitate(discursurile decanilor, rectorului, șefului de promoție au fost cu adevărat emoționante) și în cele din urmă la râuri de lacrimi(momentul dedicat “creatorilor“ noștri, un cântec de mulțumire pentru cei care ne-au dat viață și totodată șansa să devenim medici)
Rezultatul… poate fi urmărit pe youtube. Dar emoțiile puteau fi simțite la cote maxime doar în “miezul problemei“.

Pentru absolvenți, cele 3 ore au fost reprezentat apogeul bipolarității, am râs, am plâns, am leșinat(sper că doar la figurat) din cauza emoțiilor și ne-am topit la propriu și la figurat. DAR A MERITAT PE DEPLIN. A fost cel mai sublim moment din viața mea.

Nimic nu ar fi fost posibil fără îngerii noștri- PĂRINȚII, care ne-au susținut din toate punctele de vedere, moral, spiritual, financiar. Ei merită toate felicitările pe care le-am primit și le vom primi de acum înainte !
Nu aș fi atins niciodată acest „final fericit” fără familia mea minunată care m-a încurajat în toate momentele și nu m-a lăsat niciodată să renunț; pe lângă părinții mei care au reușit să îmi fie alături fizic în această zi specială, omului căruia îi datorez bunătatea și empatia pe care o voi folosi în această profesie, bunicii mele, vreau să îi mulțumesc în mod special ! De asemenea gândurile și mulțumirile se îndreaptă spre cer…. persoanei care mi-a dat acest vis: bunicul meu. Sper ca de acolo de sus să fii mândru de mine și să devin medicul de care ai fi avut nevoie…

Absolvirea a avut loc, emoțiile au mai trecut, acum să revenim la chestii serioase- EXAMENUL DE REZIDENȚIAT, examenul care ne decide viitorul și ne repartizează către specializarea predestinată.

Mesajul meu pentru cea mai tânără generație de medici: ABSOLVENȚI, DESCHIDEȚI-VĂ ARIPILE ȘI MINTEA, APROFUNDAȚI CUNOȘTINȚE MEDICALE ȘI LUPTAȚI SĂ SCHIMBĂM CEVA, SĂ ADUCEM O RAZĂ DE SPERANȚĂ ÎN NORUL NEGRU NUMIT SUFERINȚĂ! VĂ FELICIT DIN SUFLET, DRAGI COLEGI, CEI MAI TINERI MEDICI LA MOMENTUL ACTUAL !

Începutul este considerat întotdeauna cel mai greu… de câte ori nu am amânat un anumit lucru doar pentru că ne era frică să îl începem ?

Când am început această călătorie, nu credeam că se va termina vreodată…. Dar având în vedere că tot ce e frumos trece repede, s-au scurs cât ai clipi minunații ani de studenție… 6 ani grei, presărați cu nenumărate emoții împletite cu momente de neuitat.

Reflectând asupra parcursului de până acum, pot spune că fiecare decizie pe care am luat-o în cadrul acestei călătorii a reprezentat “piatra de temelie“ pe care mi-am clădit personalitatea, dar care m-a ajutat să mă dezvolt și pe plan profesional.

Trebuie să recunosc că la început aveam o idee vagă despre ce înseamnă cariera de medic; cred că toți elevii, viitorii mediciniști au cercetat și studiat serialele medicale pentru a descifra tainele medicinei. Acum, în al 12-lea ceas pot să afirm cu mâna pe inimă că am experimentat celebrul citat “VIAȚA BATE FILMUL“ pe propria piele.

Am avut parte de diverse nedreptăți, nenumărate momente de incertitudine, temeri care s-au accentuat sau diminuat de-a lungul timpului, am înțeles ce înseamnă cu adevărat să faci până și imposibilul să înveți pentru un examen, să renunți la orele de somn ca să temini materia, să îți controlezi emoțiile de teamă că poți face anumite afecțiuni (despre care, în mod ironic, înveți pentru acele examene), să te bucuri cu adevărat când vezi că munca ta e apreciată și poți să îi ajuți pe ceilalți cu un sfat de specialitate(TOATE, ABSOLUT TOATE SACRIFICIILE MERITĂ CÂND PRIMEȘTI UN MULȚUMESC, UN ZÂMBET SAU O VORBĂ BUNĂ DE LA UN PACIENT).

Pe lângă zecile de examene, sutele de ore dedicate învățatului a mii de pagini, am încercat să nu fac DOAR O FACULTATE, ci să ies din zona de confort implicându-mă în activități extra facultate(activități de voluntariat, diverse proiecte organizate de asociațiile studențești, unele proiecte organizate de alte facultăți dar și nenumărate congrese); prin acest paragraf, îmi doresc să motivez orice student sau viitor student să se implice în cât mai multe activități care îi vor modela caracterul și îi vor deschide mintea spre noi orizonturi.

S-au scurs deja câteva zile de când am încheiat socotelile cu sesiunea, dar pot să spun că o să îmi lipsească atmosfera tensionată din amfiteatre sau de pe holurile spitalului dinaintea unui examen, amalgamul de emoții pe care l-am experimentat la fiecare examen, dar mai ales momentele petrecute cu colegii… Pot să spun cu mâna pe inimă că am fost o norocoasă și am avut cea mai tare grupă.

Sfârșitul unui nou început este de fapt trecerea la nivelul următor al jocului numit VIAȚĂ; etapă intermediară în drumul meu spre profesia de medic(mai am 2 monștri de doborât- LICENȚA și REZIDENȚIATUL).

A fost odată ca niciodată un virus malefic care a pus stăpânire pe întregul glob Pământesc. El se numește SarsCov2 și ne testează capacitatea de adaptare de mai bine de un an de zile.

Având în vedere că în orice basm, film sau luptă între bine și rău, în general binele învinge, sperăm că povestea aceasta va avea un sfârșit fericit. Pentru a încuraja acest tip de deznodământ, protagoniștii binelui(cercetătorii) au descoperit elixirul magic- VACCINUL.
Cel mai mediatizat vaccin(nu într-un mod prea pozitiv, din păcate) dintre toate a fost cel de la Astra Zeneca(actualul VAXZEVRIA); am fost una din norocoasele persoane care au beneficiat de acest vaccin, și pentru că trebuia să ating eu însumi punctul culminant al acestei povești, am primit prima doză din “lotul minune“.

Am decis să vă povestesc pe larg experiența mea cu acest vaccin pentru a încuraja cât mai multe persoane să îl accepte.
Având o vârstă destul de fragedă(25 ani) și fiind lipsită de comorbidități(alte boli asociate) efectele adverse pe care le-am prezentat au fost comune și “de bun simț“ să zic așa.

Prima doză mi-a fost administrată în data de 01.03(și am primit un mărțișor mai special, chiar dacă asistenta a avut o mână de înger și nu am simțit nimic în momentul vaccinării) în jurul orei 13. Primele efecte adverse au apărut spre seară, în jur de orele 19-20; o ușoară durere locală a “spart gheața“. În cadrul acelei nopți au apărut febra și frisoanele(nu pot să spun că intensitatea lor mi-a perturbat în mod deranjant somnul, m-am trezit de maxim 3 ori și doar pentru a tremura puțin mai energic, încercând totuși să păstrez liniștea pentru a nu-mi deranja colegele de cameră).
În dimineața următoare febra a persistat pe tot parcursul zilei, cea mai mare valoare fiind de 39.4 °C, pe care am controlat-o cu Algocalmin și am încercat totuși să mă alimentez cum trebuie. Alte simptome deranjante au fost oboseala, durerea musculară și somnolența(majoritatea se întâlnesc și într-o zi obositoare de luni sau dacă ne atacă alt virus mai puțin violent, deci nu a fost nimic ieșit din comun).
Spre seară am întâmpinat o ușoară greață care s-a remis la administrarea unui ceai de mentă.
A 2-a zi simptomele erau de o intensitate mult mai redusă, febra m-a părăsit spre prânz și mi-am putut relua cursul normal al vieții de student în pandemie(să rezist la cursuri cu ochii deschiși, având în vedere că acest lucru a fost Misiune imposibilă în ziua precedentă).
Durerea locală a dispărut în decurs de 5 zile și viața mea a revenit complet la normal chiar dacă am beneficiat de lotul minune( EXISTĂ VIAȚĂ ȘI DUPĂ LOTUL MINUNE DE LA ASTRA ZENECA).

Rapelul l-am avut în data de 26.05 iar efectele adverse nu și-au mai făcut deloc simțită prezența. Am avut doar o ușoară durere locală în ziua respectivă.

Am fost plăcut surprinsă de organizarea acestui eveniment național, procedura(de la intrarea în clădire, până la ieșire, adăugând și cele 10 minute în care am stat după vaccin) a durat în jur de 30 minute.
De la rapel au trecut deja 2 săptămâni, iar eu și Covidel ne-am împrietenit rapid, reușind să conviețuim fără probleme.

Pe tot parcursul acestei aventuri am fost însoțită de eroul meu- DEADPOOL care a spus că putem fii toți la fel de cool ca el doar dacă ne vaccinăm.

“Timp… încotro mergi…” parcă ieri fredonam celebrele versuri pe holurile liceului, iar azi schimb a 2-a cifră din minunata mea vârstă cu „nota de trecere”.

În timp ce scriu aceste rânduri, rememorez printre firicele de lacrimi cele mai inedite momente ale existenței mele. Un sfert de secol presărat cu prea multe momente care vor rămâne întipărite pe retină pentru încă un sfert de secol cel puțin.

Acum 25 ani, într-un mic orășel de munte își făcea apariția un pui de om…. Vremea de afară prevestea caracterul vulcanic și puternic al personajului în cauză (câțiva fulgi de argint se așterneau pe pământul binecuvântat de magicele sărbători pascale), vreme care se repetă într-o oarecare măsură și la un sfert de secol distanță(alt oraș, dar tot o vreme capricioasă și furtunoasă).

Trecem prin viața asta efemeră ca niște călători fără să ne imaginăm când vom ajunge la destinația finală. De-a lungul acestui drum calambicat, personajele se schimbă treptat, iar cele care rămân până la final au parte de nenumărate metamorfoze…
Odată cu această frumoasă vârstă, se apropie finalul capitolului a cărui protagonistă sunt de 6 ani… ce au însemnat acești ani pentru mine ?… o să mă rezum doar la câteva cuvinte : MATURIZARE, PERSEVERENȚĂ, (MULTĂ) MUNCĂ, ALEGERI, împletite cu momente de prietenie amestecate cu zâmbete cristaline și ajutor reciproc.

De azi începe un nou capitol deoarece am 25 motive să zâmbesc, 25 noi idealuri și 25 amintiri de neuitat… Cifra magică a acestui an va fi 25, așa că sper să fie un an de 25 ori mai bun ca precedentul. De asemenea am 25 motive să îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut parte de o nouă aniversare alături de oameni minunați.

Ființă egoistă și pe alocuri irațională, omul, nu apreciază ce are decât în momentul în care e pe punctul de a-l pierde… în 2019, acum 2 ani, nu am apreciat petrecerea surpriză de ziua mea pe cât ar fi trebuit; în 2020, am avut parte de prima aniversare în pandemie, departe de agitația orașului care mi-a devenit o a 2-a casă, dar aniversarea liniștită a fost presărată cu momente de neuitat în sânul familiei. În 2021 e a 2-a aniversare în pandmie, dar este una total aparte, pentru că va fi ultima petrecută în “tărâmul meu de basm”, în locul care mi-a devenit a 2-a casă și m-a ajutat să devin persoana care sunt astăzi.

Profit de această aniversare, de acest articol pentru a le mulțumi tuturor persoanelor care mi-au călcat “pragul sufletului și al vieții” în toți acești ani, indiferent dacă mi-au rămas sau nu alături la momentul actual, indiferent dacă viața sau o simplă ceartă ne-a despărțit, indiferent dacă la următoarea aniversare vor mai fi aici sau nu.
Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați dat un exemplu, m-ați încurajat, dar mai ales descurajat să îmi urmez visul, m-ați critcat sau aprieciat de-a lungul vieții mele sau sunteți cicatrici adânci sau simple amintiri efemere.
VĂ MULȚUMESC TUTUROR CĂ AȚI CONTRIBUIT LA METAMORFOZA MEA ÎNTR-UN FEL SAU ALTUL. DATORITĂ VOUĂ SUNT PERSOANA CARE AȘTERNE ACESTE RÂNDURI SIMPLE ÎN ACEST CONTEXT SUBLIM CREEAT TOT CU AJUTORUL VOSTRU- ACEST MIC BLOG.

Ultima lună a iernii s-a scurs treptat sub ochii noștri, făcând loc măiestoasei primăveri să preia frâiele iubirii și recunoștinței eterne.Sper că toți ați avut parte de multă iubire în perioada asta; fie că v-ați bucurat de compania persoanei iubite, sau ați petrecut cu familia sau prietenii, sper că mai presus de formele aceastea pământene de iubire ați practicat ritualul sacru al iubirii de sine.

Pentru că această lună este unul din punctele mele sensibile am decis ca acest articol să fie sub forma unor povești pe care le-am suprins ca observator. Din punctul meu de vedere aceste povești ilustrează adevărata iubire sub diversele ei forme de prezentare.

Prima întâmplare poartă numele de BUNICUL. Într-o zi magică și toridă de vară din această pandemie, am surprins un moment inedit în timp ce o așteptam pe mama să iasă de la o farmacie. Protagonistul acestei povești de basm este un bătrânel la vreo 70 ani, cu părul nins de vremurile de mult apuse pe a cărui față se așezau conturând un zâmbet blajin, câteva riduri de tristețe. Avea în firava lui mână un superb trandafir roz. Pentru că sunt un mare fan al poveștilor romantice îmi conturam deja un mic scenariu: protagonista care va primi trandafirul eternei iubiri va fi o bătrânică blajină care, impresionată de gestul partenerului ei îl va îmbrațișa puternic și vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți. Cred că nu sunt singura care s-a gândit la scenariul acesta. Pentru că viața bate filmul, protagonista adevărată avea în jur de 15-16 ani, o fetiță simplă, îmbrăcată specific pentru vârsta sa(un lucru atât de rar întâlnit în zilele noastre). Momentul întâlnirii dintre cei 2 a fost plin de emoție, nu cred că aș putea descrie în cuvinte… el ținea micuțul cadou la spate, în timp ce nepoata îi afișa un zâmbet ștrengăresc și drăgălaș, plin de gingășie. Când a văzut floarea, ambii au început să plutească pe un nor de fericire, iar la auzul cuvintelor “Ți-ai amintit? “, protagonistul nostru a schițat un zâmbet de învingător. Mi-a rămas întipărită această superbă scenă… care ilustrează un tip de iubire pe care noi îl neglijăm de multe ori…

Aș avea multe întâmplări de trecut în revistă, dar amintirea lor nu mai este la fel de vie ca atunci când le-am obsevat. Un moment trist, de care îmi amintesc și acum, a fost când mă plimbam în vară pe strada copilăriei mele și am observat un trandafir plasat într-un loc neobișnuit… superbul exemplar era așezat destul de vizibil pe un tomberon. Mi-a rămas imaginea întipărită pe retină și am reușit să o imortalizez în speranța că aceste imagini vor deveni rarități. Înțeleg că poate nu îți este foarte agareabilă persoana care îți oferă o anumită atenție, dar asta nu înseamnă că floarea respectivă a facut ceva rău… Pe de altă parte, putea fi aruncată chiar de cumpărătorul acesteia…. Oricare din cele menționare ar fi fost situația, încercați să discerneți între destinatar și atenția oferită.

Ne-am întristat destul, propun să trecem la amintiri mai plăcute. Vă propun scenariul următor(destul de clișeic de altfel): Este tipica zi însorită de primăvară, copacii încep să înfrunzească și înflorească, păsărelele ne încântă auzul cu trilurile lor desprinse din simfoniile lui Beethoven, poposiți ușor pe o bancă pentru a admira peisajul de basm. Dintr-o dată, în acest peisaj sublim, își face apariția un cuplu de bătrânei care discutau despre vremurile de mult apuse. El îi strângea ușor mâna de fiecare dată când treceau pe lângă un copac, ca să admire împreună frumusețea naturii. Pe mine m-a impresionat iubirea din privirea lor. În secolul vitezei, în care suntem obișnuiți să cerem și niciodată să oferim tot ce primim, ei doar trăiau. Pentru ei nu exista timp limitat, totul era nelimitat datrorită simplului fapt că se țineau de mână… ASTA ESTE DEFINIȚIA IUBIRII FĂRĂ MARGINI.

Câteva dovezi de iubire, de data aceasta IUBIRE DE SEMENI, în detimentul celei carnale, am întâlnit colindând străzile orașului meu de suflet. Locuind în minunatul Complex Studențesc, am fost călită ușor ușor să nu mă las impresionată de prea multe. O primă întâmplare care reliefează iubirea de semeni este reprezentată de toți artiștii care ne încântă auzul cu diversele piese interpretate cu ajutorul magicelor corzi vocale sau mâinilor înzestrate. Pe lângă acești protagoniști, oamenii decenți care vor să își câștige pâinea în mod decent, vânzând flori din grădina proprie. Am văzut de multe ori studenți cumpărând de la bătrânica noastră din complex(am aflat ulterior că în tinerețe a fost profesoară), aducându-i pe lângă pâinea de toate zilele și un zâmbet senin pe față.

Exemplele mele simple și cotidiene le puteți întâlni peste tot în drumul vostru spre locul de muncă, spre școală sau când efectuați binemeritata plimbare cu prietenii. Încercați să fiți obsevatori, viața e mult mai frumoasă și complexă decât o percepem noi. Lăsați alergarea cotidiană și bucurați-vă de micile plăceri nevinovate ale vieții; oferiți întotdeauna un zâmbet cald unui străin, o mână de ajutor unui nevoiaș și multă iubre celor dragi.

Orice student aşteaptă cu nerăbdare momentul în care îi vor fi evaluate cunoştinţele dobândite de-a lungul procesului de învăţare şi aprofundare a diferitelor materii din cardul universităţilor. Acea lună neagră şi interminabilă în cadrul căreia toate superstiţiile devin realitate şi care scoate mereu la iveală forţa interioară de a asimila pagini întregi de materie alături de nelipsita cafea.
Această sesiune a fost una puţin specială, aşa că am decis să fac o mică paralelă între cele 2. Vouă care sesiune v-a plăcut mai mult ? Să discutăm pe rând câteva aspecte mai importante :

1. Primul aspect de luat în calcul ar fi MODALITATEA DE PREDARE A CURSURILOR. Ştiu ca toţi adoraţi minunatul curs de luni dimineaţa de la ora 8 sau interminabilul stagiu de 3 ore în cadrul căruia pacienţii erau mai morocănoşi decât piticul din Albă ca Zăpada. Din păcate era mult mai interesant să petrec câteva ore bune ascultând un curs alături de prietenii mei decât să petrec ore în şir în faţa unui calculator încercând să găsesc ultima fărâmă de atenţie ca să pot audia măcar o parte din curs.
2. Cred că fiecare dintre noi are o anumită FORMULĂ MAGICĂ DE ÎNVĂTARE şi mă refer la combinaţia colegilor cu care te întâlneşti la bibliotecă, în camera de cămin sau oriunde altundeva să aprofundaţi materia pentru următorul examen. Distracţia care vine la pachet cu executarea manevrelor pe colegi nu poate fi înlocuită cu niciun gadget… chiar dacă este interesant să ne plângem prin video-uri, tot nu se poate compara cu nimic înregistrările momentelor penibile din timpul învăţatului cu prietenii.
3. Sesiunea online a avut totuşi şi avantajele ei, NU AM MAI PRINS LOC DOAR ÎN PRIMUL RÂND ÎN AMFITEATRU, ŞI AM SCĂPAT DE AŞTEPTATUL PE HOLURI. Trebuie să recunosc că a fost mai comfortabil să dau examenul din scaunul meu negru din piele de Boa constrictor savurând o cafea şi încercând să ignor vecinii cu bormaşini, maşini de tuns iarba, şi prea mulţi copii. Un alt avantaj al acestei sesiuni a fost RAPIDITATEA CU CARE AM PRIMIT REZULTATUL; a fost o adevărata uşurare, iar neuronii mei au fost încântaţi că au scăpat de calvarul scenariilor negative pe care mi le făceam inevitabil când colegii mei discutau despre răspunsurile la grile…
4. Cea mai mare dezamăgire din sesiunea aceasta a fost LIPSA EXAMENULUI PRACTIC LA “CAPUL PACIENTULUI”, după părerea mea cel mai util şi important tip de examinare. Chiar dacă poate beneficia de un grad mai ridicat de subiectivism şi noroc, e singurul care ne ajută cu adevărat să ne transpunem în pielea eroilor noştri; rol pe care o să îl uzurpăm în câţiva ani.
   Cam asta a fost părerea mea despre diferenţele dintre cele două tipuri de sesiuni, ambele au avantaje şi dezavantaje, dar eu aş fi preferat să fiu înconjurată de oameni reali, care să îmi transmită emoţiile lor, pozitive sau negative, care să mă motiveze şi inspire, în detrimental cablurilor şi jucariilor de pluș pe post de suporteri înfocaţi.

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au practicat diferite „ritualuri” înainte de evenimentele importante din viaţa lor: botez, nuntă, înmormântare; dar cel mai important şi dramatic eveniment rămâne…. EXAMENUL.
Fiecare student, chiar dacă recunoaşte sau nu, are un ritual „magic” pe care îl respectă cu stricteţe înainte de a înfrunta calvarul sesiunii. Am decis să satirizez câteva întâmplări din viaţa mea sau a altor companioni din timpul minunatei mele studenţii(adică primii 5 ani din nenumăraţii, deoarece un medic e mereu student, până în ziua în care moare).

☻Cum e mai bine, să mă spăl sau nu înainte de un examen ? Nu e chiar literalmente okay pusă întrebarea, e normal să te speli zilnic, dar e bine să te speli pe cap înainte de un examen ? Dacă în timpul acestei proceduri de rutină, informaţiile acumulate cu atâta trudă, durere şi inundate în lacrimi reci, se „scurg” împreună cu particulele infime de praf şi nenumăraţii microbi(de multe ori, singurii prieteni din sesiune) aţi fi dispuşi să vă asumaţi acest risc ?

☻E „păcat” să dorm în ziua dinaintea examenului ? Asta e cea mai grea întrebare pe care orice student „conştiincios” care lasă învăţatul pentru ultima zi şi-o pune mereu… În mod normal, organismul nostru are nevoie de minim 6-7 ore de somn zilnic, dar în sesiune, se declanşează forţe nebănuite care complotează împotriva noastră, iar somnul devine opţional. Cine mai are timp să doarmă când ai 500 pagini de învăţat + 150 manevre medicale de recapitulat ? Datorită acestor evenimente neprevăzute, majoritatea stundeţilor ajung să meargă să înfrunte cel mai greu examen după doar 2 ore de somn… sau o oră… sau niciuna, depinde de capacitatea de adaptare a fiecăruia; legenda care spune că studenţii la medicină seamănă cu nişte zombie drăgălaşi care răspund doar la comenzi simple după un examen, pare mai plauzibilă acum, nu ?

☻Pot să slăbesc în sesiune, sau e doar un mit ? Mă îngraş dacă stau şi învăţ prea mult ? Bineînteles că totul depinde de metabolismul fiecăruia şi de cantitatea de alimente ingerată pe parcursul sesiunii. În general acesta e scenariul cel mai plauzibil: Sesiune… iarnă… oameni stresaţi care consumă multe calorii, cantităţi industriale de ciocolată sau alte dulciuri(sfaturi pentru a cuceri o fată de la medicină: în sesiune cumpără-i ciocolată) pentru a avea energie să înveţe → abdomen puţin pufos(bine că e iarnă şi până la vară e timp suficient să frecventaţi sala de fitness pentru a obţine o siluetă de invidiat, care va fi etalată doar după crâncena sesiune de vară). Cealaltă variantă, mai des întâlnită la fete: sesiune… vară… cald afară… stresul atinge cote alarmante întrucât peste câteva săptămâni vine vacanţa şi e greu să obţii un abdomen plat când ciocolata îţi face mereu cu ochiul, aşa că, în locul „dulciurilor zeităţilor” alegi o salată, un fruct, sau… un pahar cu apă plată cu lămâie →în sesiune poţi slăbi. Lăsând gluma la o parte, alimentaţia e importantă mai ales în sesiune (măcar acum putem respecta cele 3 mese principale ale zilei); din păcate acum intervin alte probleme… Înainte de examen, în stomacul studentului stresat se dă o luptă „pe viaţă şi pe moarte” între emoţiile provocate de premoniţiile sumbre pe care le are înainte de examen şi dorinţa acerbă de a se înfrupta din nenumăratele delicatese culinare; în cele din urmă, acesta rămâne flămând de cele mai multe ori(pe lângă oftatul specific fiecărui examen, din când în când se mai aud „tonuri” muzicale amestecate cu întrebarea tipică „cât timp mai avem?”).

☻Următoarea superstiţie despre care o să vă povestesc, este reală şi probabil practicată de 80% dintre studenţi. Închipuiţi-vă următorul scenariu : Ziua dinaintea examenului… deschizi dulapul(la fete probabil cad mormane de haine, dar bineînţeles că tot nu avem cu ce să ne îmbrăcăm, nu?) şi invoci toate zeităţile să te ajute să descoperi cea mai norocoasă formulă vestimentară… După 30 ani… constaţi că nu mai ai timp, închizi ochii şi alegi din dulap prima pereche de pantaloni şi un tricou şifonat… examenul vine… timpul trece(speri să treci şi tu odată cu el)… vin rezultatele… „X, ai luat 5”(visul oricărui student, devine realitate). Din toată povestea asta minunată tragem o concluzie: DUHUL SFÂNT S-A POGORÎT PESTE ACESTE HAINE→ ai făcut rost de hainele norocoase pentru următoarele examene. Trebuie să recunosc că în această sesiune am abuzat şi eu puţin de hainele norocoase până am rămas fără blugii preferaţi… Sunt curioasă câte persoane vor recunoaşte că au haine, accesorii, pixuri sau diverse lucruri norocoase de care nu se despart niciodată, mai ales în timpul examenelor.

☻Vi s-a întâmplat vreodată să fiţi atât de paranoici şi speriaţi încât să credeţi toate superstiţiile clasice: pisicile negre aduc ghinon, la fel şi spartul unei oglinzi(7 ani de ghinion chiar… eu credeam că am ghinion deoarece am ignorat mereu mesajele de genul „dacă nu trimiţi acest mesaj tuturor persoanlor din listă, o să ai 10 ani de ghinion”, dar se pare că nu doar din cauza asta) sau dacă treci pe sub o scară poţi avea 125 ani de ghinion… În sesiune orice lucru îţi poate aduce ghinion… de exemplu eu urăsc numărul 13… dacă mă uit înainte de un examen la minutul 13 mi se declanşează o tahicardie combinată cu cefalee şi vertij iar atunci tot universul conspiră împotriva mea şi cred că voi pica examenul… Poate în rezidenţiat îmi voi învinge această fobie şi mă voi căsători în data de 13, de exemplu, cine ştie ?

☻Unul dintre cele mai celebre ritualuri practicate mai ales în sesiune este ultilizarea licorilor magice care îţi dau puteri nebănuite, licoarea zeilor de culoare neagră, consistenţă lichidă, care curge prin venele studenţilor- cafeaua, baută cu sau fără zahăr, miere, în combinaţii exotice cu renumitele băuturi carbgazoase sau energizante, e nelipsită de pe lista de cumpărături a oricărui stimabil student. Trebuie să amintim de sevrajul provocat de această subtanţă toxică(în cantităţile industriale consumate de studenţi… ştiaţi că unii studenţi fac colecţie de recipientele care depozitează acest drog de larg consum, pe care le păstrează pe post de trofee ?) care cuprinde din ce în ce mai mulţi studenţi care nu pot renunţa la acest viciu nici măcar când ajung în raiul la care visează fiecare elev, student, bugetar, orice salariat de fapt – VACANŢA DE VARĂ.

☻Am amintit câteva paragrafe mai sus de obiectele norocoase ultlizate de studenţi, dar acum a venit momentul să amintim de oamenii norocoşi. Aceşti îngeri ajung pe pământ cu scopul de a-i lumina pe cei mai puţini norocoşi. Ei pot fi reprezentaţi de părinţi(pe care din păcate nu îi prea suni în sesiune decât după ce iei un examen) sau de colegii cu care înveţi, acei oameni care sunt dispuşi să repete la infinit aceeaşi manevră banală, să rezolve de 3 ori acelaşi buletin de analize, sau să îţi dea şi ţie din comoara „cerşită” cu greu de la cei mai mari- rezumatele cursurilor; merită toată stima şi respectul întregii naţiuni, poate chiar şi o statiuie comemorativă .

☻Pentru că viaţa de student este grea, un student veritabil este acela care respectă o regulă sfântă, transmisă prin viu grai, din generaţie în generaţie, de la studenţii din anii terminali la boboci- ÎN ZIUA ÎN CARE AI AVUT EXAMEN, NU SE ÎNVAŢĂ !(Eu cred ca am învăţat de câteva ori… am înţeles acum de ce nu mi-am luat examenul respectiv). După nenumăratele emoţii prin care trece orice student în ziua cu examenul, are nevoie de o perioadă de relaxare totală. Fiecare student profită de această răsplată divină în felul său: unii dorm(recuperează somnul pierdut practicând „superstiţia numărul 2”), alţii încearcă să ajungă la zi cu serialul preferat, sau, de ce nu, încep un nou serial, dar cei mai mulţi lecturează acest mic articol. O altă acţiune practicată în ziua cu examenul(mai ales de studenţii care locuiesc în cămin) este curăţenia după examen. Acest ritual reprezintă o trecere la ceva nou, o limpezire a minţii şi gândului, o revelaţie divină care te face să te poţi descotorosi de bagajul greu de cunoştinţe acumulat pentru acel examen, pentru a o putea lua de la capăt ziua următoare…

PS: Aceasta a fost o satiră şi TREBUIE TRATATĂ CA ATARE.