Cea mai importantă etapă a maturității o reprezintă nevoia de adrenalină pe care corpul o secretă doar când încercăm lucruri noi și ieșim complet din zona de confort.
În ultimul timp am avut 2 descărcări majore de adrenalină (practic au fost 3, dar 2 au fost în cadrul aceluiași context) și pot spune cu mâna pe inimă că au fost momente magice care m-au făcut să realizez încă odată că “TOTUL SE ÎNTÂMPLĂ CU UN MOTIV“.
De când am început să lucrez, fiecare zi a fost ca un roller coaster, am trecut de la agonie la extaz, de la leșin la fericire și alte nenumărate stări în antiteză. Alături de echipa minunată cu care lucrez, pot spune că am reușit să clădesc bazele medicului (bun sper eu) care voi deveni.
Prima întâmplare interesantă care mi-a amintit cu drag de studenție a fost asistatul la examenul scris de pediatrie din semestrul acesta. A fost o plăcere și o adevărată surpriză neașteptată (având în vedere că am aflat cu 2 ore înainte de examen că voi fi supraveghetor- notă umoristică: Când șeful de secție îți spune că peste 2 ore asiști la examen, spui mulțumesc și te pregătești psihic pentru sarcina primită). Având în vedere că ultimul meu an de studenție l-am petrecut mai mult online, iar sesiunea a fost doar online, am fost puțin nostalgică când am revăzut sala de curs, mai ales că acolo a început mult așteptata mea călătorie în lumea pediatriei; în aceeași sală s-au desfășurat ambele repartiții (mare- în care am ales specializarea și mica- în care am ales coordonatorul).
Atmosfera de partea cealaltă a foii de examen a fost una inedită, de data asta emoțiile mele au fost diferite, singura mea responsabilitate capitală era să păzesc foile de examen și markerele. Din grimasele și încruntăturile studenților am descifrat tot felul de întrebări filosofice “Oare scrie așa ceva în cartea de curs”, “Nu am mai bifat răspunsul B de mult”, “La întrebarea asta sigur știu răspunsul”, “Hmm… cred că am citit undeva despre asta”. Pentru mine a fost o experiență unică pe care aș repeta-o cu mare drag în fiecare sesiune !
A 2-a experiență a fost o mică ascensiune profesională. Am trecut de partea cealaltă a pacientului în cadrul endoscopiei, ajutând la prelevarea de biopsii. La începutul procedurii, din cauza emoțiilor și a reacțiilor vagale deloc binevenite atunci, abia am reușit să îmi iau manușile din cauza excesului de lichid corporal care se scurgea în mod ostentativ pe palmele mele. Pentru mine a fost o adevărată victorie, având în vedere că aveam mari emoții că nu o să manevrez corect pensa de biopsie. Dar totul s-a terminat cu bine și am reușit mai mult să ajut decât să încurc. Pot spune că am mai bifat o căsuță pe lista mea de activități care mă scot din zona de confort și sunt mândră de mine pentru asta !
Cu pași micuți și siguri pornesc spre o nouă etapă care sper că mă va încânta la fel de mult ca până acum, îmi va da mai multă încredere în mine și mă va duce mai aproape de idealul de medic la care aspir să devin în viitor.
Despre autor