Acum, în prag de sărbători vreau să fac o „confesiune” mai specială, referitoare la câteva aspecte extrem de importante din viaţa mea şi probabil şi a voastră.
Chiar dacă mi-a fost extrem de greu să mă autoizolez în bula mea lipsită de îmbrăţişările de care sunt absolut dependentă, am reuşit să îmi „îmbrăţişez” mult mai profund gândurile şi să trec printr-un lung proces de autocunoaştere.
Pe toţi ne-a luat prin surprindere această catastrofă globală, dar sper că am reuşit să învăţăm ceva din toată experienţa aceasta nefastă pentru majoritatea dintre noi.
Această pandemie am petrecut-o acasă, unde nu am mai stat de foarte mult timp, luni întregi la rând şi pot să vă spun cu mâna pe inimă că a fost foarte ciudat.
La început m-am simţit străină printre lucrurile mele, după 5 ani petrecuţi în aceeaşi cameră de cămin, era de aşteptat; mă copleşeau zi de zi frustrările că mi-am pierdut viaţa offline, am pierut contactul cu prietenii, dar mai ales cu pacienţii. Dacă aş fi fost o persoană puţin mai slabă de înger, probabil aş fi avut şi un anumit grad de depresie. Chiar dacă fizic eram acasă, psihic mintea mea făcea naveta CĂMINUL NATAL-PARADISUL ADOPTIV.
Zilele treceau cu viteza melcului şchiop, iar frustrarea mea depăşea în adâncime Groapa Marianelor; orele online erau puţine dar utile şi cu toate astea am învăţat să fiu un bun autodidact. Fizic totul era relativ okay, mâncarea delicioasă a mamei era neplisită, la fel și ofrandele dulci pregătite de bunica, somnul era omnipreznt şi am reuşit să nu fiu deranjată prea tare de schimbarea climatului şi a locului de studiu.
Până acum totul decurge bine, dar… mereu există un DAR… eu îmi doream în continuare mai mult; tânjeam nespus de mult după interacţiunea umană, după fuga zilnică între spitale, după weekend-urile cu prânzul în familie, să ne înfruptăm din Dumnezeiescul „pachet de acasă”, după ieşirile în club, sau party-urile pe ritmuri autohnone când ne ocupam de curăţenia generală. Nu mi-am dat niciodată seama că aceste banalităţi înseamnă atât mult pentru mine, până au devenit lucruri de neatins…
Sesiunea a trecut cumva, urma nelipsita vară, care a fost una inedită… am continuat să evit contactul cu oamenii şi bula mea de cristal mă acapara din ce în ce mai mult. Mi-am dat seama târziu că de fapt acolo „evadam” când întelegeam că nu am încotro, că trebuie să mă adaptez şi că viaţa mea din următoarele luni se va desfăşura tot între aceeaşi 4 pereţi.
Omul e o fiinţă egoistă… în timp ce eu mă plângeam că nu mai pot ieşi în club, un om îşi dădea ultima suflare pe pământ şi lăsa în urmă un gol imens. Privind în jur am reuşit să înţeleg că viaţa e atât de frumoasă pe cât ţi-o faci tu :
☻ Şi ce dacă stau acasă şi nu ies în club ? Am început să dansez în timp ce îmi pregătesc cafeaua(„Apa cu întuneric” cum îi spun prietenii mei).
☻ Şi ce dacă nu ies cu prietenii fizic ? Trăiască tehnologia!!!, am început să trimit mai multe mesaje vocale şi video-uri cu mine în diverse ipostaze care mai de care mai amuzante; o să fie amuzant să le arăt nepoţilor cât mă chinuiam să îmi fac o dungă la ochi cu eyeliner-ul
☻ Şi ce dacă nu pot învăţa în sala de lectură ? Mi-am amenajat biroul ca măsuţa din sală; deoarece nu am un perete pe care să lipesc citate motivaţionale, am sacrificat Router-ul de dragul sănătăţii mele mentale.
☻ Şi ce dacă nu îmi mai pot îmbrăţişa prietenii ? Am primit un cadou superb în luna martie(de fapt vreo 4): puiuţi de pisică pe care am reuşit să îi văd crescând în tot acest timp datorită pandemiei
☻ Şi ce dacă nu pot să merg la Mall să îmi iau haine ? În oraşul meu natal nu există Mall(doar Mol); am economisit mulţi bani, dar mi-am reînnoit garderoba datorită abundenţei second-hand-urilor.
☻ Şi ce dacă nu pot merge la cursuri fizic ? Trebuie să recunosc că în ceea ce priveşte cursurile(DOAR CURSURILE, NU ŞI STAGII/LUCRĂRI PRACTICE/LABORATOARE) mi se pare mult mai confortabilă varianta online. Pot sta în scaunul meu pufos şi confortabil şi datorită tehnologiei de ultimă generaţie reprezentată de minunatele mele căşti pe care am dat câteva sute de euro(30 lei) pot să fiu lângă profesor şi să îl aud cât mai bine posibil. În ceea ce priveşte conexiunea la internet, sper să nu mă pedepsească astrele că afirm asta înainte să se termine semestrul, nu prea ne-a părăsit în primul semestru al acestui an universitar.
☻ Şi ce dacă nu mai pot merge la sală(nu că eu aş fi mers vreodată)? Am „mutat” sala acasă. Sau mai bine zis, am urmat întocmai următoarea reţetă magică: se ia „una bucată” prieten care se pricepe la sport, se adaugă un program de exerciţii de 3 zile, cu o zi de pauză, se descarcă o aplicaţie ca să poţi descifra hieroglifele din instrucţiunile scrise de prietenul de mai sus, apoi se achiziţionează nişte greutăţi, nu prea mari că totuşi pandemia asta ţine de mult timp deja…
Exemplele de mai sus îmi susţin teoria conform căreia „Viaţa e atât de frumoasă pe cât ţi-o faci tu”. Nu vreau să dezbat şi efectele negative ale acestei pandemii pentru că sunt sigură că toţi le resimţim, prefer să vă motivez să vă condimentaţi autoizolarea, voită sau impusă.
Să profităm de zilele care ne-au mai rămas din acest an și să reflectăm puțin asupra vieții noastre; am ajuns să trăim vremuri în care deviza românească “ACUM ORI NICIODATĂ” a devenit mai semnificativă ca oricând. Profitați de orice clipă la maxim pentru că niciodată nu știm când facem un lucru pentru ultima data!
