Ultima sesiune din studenție a trecut(online fiind, emoțiile au fost duble- rugăciunile se îndreptau și spre Sfânta conexiune la internet- Poveste amuzantă: la 30 minute după ultimul examen internetul meu a decedat), făcând loc primului monstru pe care a trebuit să îl înfrunt- LICENȚA(tot online a fost și aceasta, dar emoțiile tot au existat). Emoțiile mi-au dereglat complet ritmul sinusal, dar totul s-a terminat cu bine.
Am bifat 2 din 3, dar ce facem până la rezidențiat ? Ne relaxăm sau nu ? Trebuie să recunosc că am fost puțin în dubii dacă sunt dispusă să sarcrific o săptămână de învățat și să mă relaxez, ca mai apoi să revin cu forțe proaspete, sau să visez în continuare la o vacanță și să mă stresez că nu sunt suficient de relaxată și nu mă pot concentra la capacitate maximă.
Având în vedere titlul clișeic, vă dați seama că am optat pentru o mică pauză. Dar nu a fost o deconectare totală, având în vedere că am luat și o carte cu mine- cea de chirurgie să fiu mai precisă. Cărticica mea a vizitat marea(bine, nu a părăsit hotelul, doar FLASHCARD-urile au făcut-o) iar mai apoi a poposit puțin pe un leagăn dintr-o zonă montană. Pot spune că am plimbat și cartea, nu doar eu am schimbat aerul și cadrul prielnic studiului.
Lupta contra cronometru a început de mult, stresul se accentuează pe zi ce trece și „încurajările” colegilor care au trecut a 5-a oară prin materie nu sunt de mare ajutor. Pentru că toți suntem în aceeași barcă, nu ar fi bine să ne sabotăm unii pe alții, dar trebuie să recunoaștem că nu suntem roboți; avem nevoie de pauze, E ABSOLUT NORMAL SĂ AVEM ȘI ZILE PROASTE, să nu ne putem concentra deloc, sau să scanăm o pagină zeci de zile. Adevărata luptă se dă de fapt între MINE de ieri și MINE de azi, între capacitatea pe care o am EU(fiecare dintre noi) să rețin anumite infromații și perseverența cu care utilizez informațiile în avantajul meu; doar NOI(noi=eu în exemplele următoare) decidem ritmul cu care aprofundăm materia și o sedimentăm. Nu contează cum și ce fac ceilați. Doar NOI ne cunoaștem suficient de bine încât să știm ce limite putem încălca și unde se oprește zona noastră de confort.
Ce vreau de fapt să subliniez este faptul că : PAUZELE SUNT FIREȘTI, UNEORI POT FI OAZA DE CARE AVEM NEVOIE PENTRU A REVENI CU FORȚE PROASPETE ȘI A LUPTA MAI DEPARTE CU MARELE MONSTRU AL ACESTUI AN- REZIDENȚIATUL.
