La începutul lunii iulie am încheiat cu succes primul an de master (Psihologie clinică și psihoterapie- Terapie sitemică familială) și totodată primul an de burnout constant…
Pasiunea pentru psihologie a existat încă din cele mai vechi timpuri, dar am considerat că este o anexă a domeniului pe care îl profesez și că nu poate fi, în cazul meu, un domeniu total distinct pe care să îmi doresc cu ardoare să îl urmez (masochismul a contribuit și el puțin și trebuie să recunosc că după experiența alertă de pe UPU, mă gândeam cu groază la tot timpul liber pe care urma să îl am întorcându-mă la un program normal de 8h; așa că decizia de a-mi complica și mai mult viața și a scurta spre inexistență timpul liber a venit fără a sta pe gânduri), dar nebănuite sunt căile Domnului, așa că la momentul actual am un job full time, jumătate de master terminat și o casă în construcție.
Să o luăm treptat, cu începutul: masterul pe care îl urmez este în cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT)- Facultatea de Sociologie și Psihologie (FSP); intrarea la acest master se face în urma unui examen de admitere (care constă în 30 întrebări de tip grilă cu răspuns multiplu), punctajul obținut îl aflați pe loc și sunt 2 sesiuni (iulie și septembrie) în care puteți să dați admiterea. În principal se adresează și altor domenii, nu doar absolvenților facultății de psihologie- asistență socială, medicină, teologie, filosofie- care vor să devină PSIHOTERAPEUȚI; pentru a deveni PSIHOLOGI trebuie să dețineți o diplomă de licență în psihologie. Mai multe informații administrative găsiți pe site-ul universității, dacă sunteți interesați.
Programul este unul destul de lejer (dacă nu ai și un job în paralel…): aproximativ 15h/săptămână, seara de la ora 16:20/18 până la 21:10, dar programul poate varia, de luni-sâmbătă (credeați că o să aveți privilegiul să vă bucurați de weekend începând de vineri dacă sunteți la master? Nope). Unele cursuri sunt strict fizice, altele doar online, dar majoritatea se țin în format hibrid, iar la unele cursuri se impune un număr obligatoriu de prezențe. Tipul de examinare este foarte divers, de la proiecte individuale la proiecte de grup, examene tip grilă sau sinteză, ședințe de terapie live sau doar prezentarea orală a unui rezumat; în general se axează destul de mult pe partea practică.
Să trecem de lucrurile administrative și poate neinteresante pentru mulți dintre voi și să ajungem la întrebarea de baraj CUM FACI FAȚĂ SĂ MERGI ȘI LA JOB ȘI LA MASTER ȘI CÂT DE GREU E? Având în vedere că am început acest articol cu magicul “burnout”, probabil v-ați dat seama cât de dificil a fost pentru o persoană perfecționistă să facă față cu brio la toate… Dezavantajul major (care a constituit și un mare avantaj în semestrul II când majoritatea materiilor analizează bolile din punct de vedere psihologic) a fost faptul că nu am terminat facultatea de psihologie și îmi lipseau cu desăvârșire bazele (în prima săptămână aveam impresia că sunt de pe altă planetă pentru că nu înțelegeam mare lucru… TOTUL era absolut nou, de la clădire, sală de clasă, colegi, la termeni de specialitate și atmosfera prietenoasă și degajată de la master), dar pentru că eu am întotdeauna noroc la oameni, am dat peste colegi foarte faini care m-au îndrumat peste tot. La început programul era infernal… de la 8-14/15 la job apoi pauză de masă (uneori ajungeam acasă să mănânc dacă începeam cursul la 18 sau era online, alteori mâncam la cantină sau prin complex) și cursuri până seara, duș, somn și cam așa arăta o săptămână normal pentru mine… sâmbăta aveam cursuri și doar de sâmbătă după-masa era un fel de weekend (dacă nu intrau și gărzile în peisaj); treptat m-am obișnuit cu stilul de viață alert… apoi au început lucrările la viitoarea noastră casă și burnout-ul a devenit cel mai bun prieten al meu…
Prima sesiune de la master a fost cu adevărat specială… mi-am luat concediu de la lucru ca să pot învăța, să mă apuc de proiecte din timp și să evit burnoutul (ceea ce din păcate nu s-a întâmplat). Am plâns râuri de lacrimi, m-am frustrat că nu înțeleg multe chestii și am redus substantial orice altă activitate înafară de job-master-mâncat-igienă-activităși casnice minimaliste-alergat la casă-somn.
A MERITAT SAU NU TOT EFORTUL? Eu consider că da, sunt foarte mândră de mine pentru că am reușit să fac față cu brio tuturor încercărilor, am învățat foarte multe lucruri noi, mă autoanalizez mult mai bine acum și pot înțelege mai ușor de ce oamenii din jurul meu au anumite comportamente specifice. În cadrul domeniului medical mă ajută mult pentru că analizez mult mai complex pacientul în timpul unui consult, sunt mult mai atentă la gesturi, mimică, lucruri non-verbale și aastfel îmi dau seama de alte lucruri care păreau neimportante la început (de exemplu în cadrul practicii – și la master se face practică, dar în timpul semestrului- în timpul evaluării psihologice la care asistam, mi-am dat seama că persoana resepctivă disimula în timpul testului respectiv- avea sindromul picioarelor neliniștite în timpul în care răspundea eronat la diversele întrebări). În viața personală trebuie să recunosc că m-am autonalizat mai bine și am înțeles de unde am anumite comportamente și ce ar trebui să schimb ca să îmi fie mie bine.
În concluzie vă încurajez să vă autodepășiți zilnic, să munciți mult pentru visele voastre și să nu renunțați dacă vă doriți ceva cu adevărat chiar dacă pare imposibil la început!
Un copil încercănat și epuizat, dar fericit și mândru de toate realizările sale !
